comunicate |
| |
| Discutiile din cadrul Comisiei de Dialog Social de la nivelul M.A.I. privind "disponibilizarile'' si legalitatea acestora | 15.04.2011 |
|
Va aducem la cunostinta ca în data de 15.04.2011, s-a întrunit Comisia de Dialog Social, la sediul Ministerului Administratiei si Internelor, la care au participat si reprezentanti ai Federatiei Sindicatelor Democratice ale Politistilor din Romania "Alexandru Ioan Cuza".
Sedinta a avut ca obiect dezbaterea proiectului Hotarârii Guvernului pentru stabilirea criteriilor de evaluare, punctajelor si ponderilor aferente, componenta comisiei, procedura-cadru si termenele de evaluare necesare punerii în aplicare a masurilor speciale pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administratiei si Internelor pentru anul 2011.
Sub falsa motivatie a “reorganizarii”, ministrul, prin emiterea Ordinul I/01516, incearca sa "forteze" Parlamentul sa adopte proiectul de Lege privind unele masuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat la nivelul Ministerului Administra?iei si Internelor pe anul 2011. Mentionam ca organizatia noastra contesta acest Ordin atata vreme cat nu are un temei legal si mai ales datorita faptului ca in data de 14.04.2011 in plenul Comisiei de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala, din Camera Deputatilor a fost acordat aviz negativ proiectului de Lege.
Totodata reprezentantii Sindicatului National al Agentilor de Politie au participat la sedinta din cadrul D.G.P.M.B. unde Directorul General, invocand tot prevederile acestui Ordin "duplicitar", a comunicat faptul ca la nivelul acestei structuri se are in vedere radierea a 110 functii incadrate. Asemenea cifre au fost vehiculate in toate IPJ-urile din tara fara insa a stii nimeni de unde sa fie radiate si care vor fii principiile care sa stea la baza acestei analize.
Sindicatul National al Agentilor de Politie va milita pentru ca reprezentantii M.A.I. sa inteleaga faptul ca in strada intotdeauna va fi nevoie de mai multi politisti si nu de mai putini !!!
BIROUL EXECUTIV CENTRAL
|
| |
| |
|
|
Poliţia Constanţa tergiversează intenţionat un proces! | 17.05.2012 |
www.cugetliber.ro |
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
|
Şeful Poliţiei Constanţa riscă să fie amendat de instanţă | 04.05.2012 |
www.cugetliber.ro |
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
|
| BT Neamt - Incurajeaza lupa impotriva consumului de droguri | 23.05.2011 | www.evenimentul.ro |
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
|
| Protest cu furca-n gat | 21.10.2010 | www.monitorulneamt.ro |
|
|
| Politistii se "bat" intre ei
| 17.08.2010 | www.ziarulceahlaul.ro |
In vremuri atit de grele incit si hirtia de scris este la mare pret in politie, Sindicatul Agentilor acuza Sindicatul Politistilor si Personalului Contractual de practici imorale. Tendentios, liderul SNAP Neamt, agentul Ioan Canarau numeste sindicatul pe care l-a parasit SNPPCR...
|
| Politistii nemteni sun solidari cu subofiterul dambovitean batut
| 08.09.2010 | www.realitateamedia.ro |
Subofiterii si ofiterii Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Neamt si-au exprimat ingrijorarea vizavi de tot mai desele cazuri in care oamenii legii sunt agresati. De asemenea, politistii isi arata sustinerea pentru colegul lor de la IJP Dambovita...
|
| Politistii acuza lipsa de protectie si legislatia oarba
| 08.09.2010 | www.monitorulneamt.ro |
Printr-un comunicat remis presei, Ioan Canarau, presedintele Biroului Teritorial Neamt al Sindicatului National al Agentilor de Politie (SNAP), isi exprima regretul fata de cele intimplate cu colegul lor din Tirgoviste, care se zbate intre viata si moarte dupa ce ...
|
| Agentii de politie, invitati sa adere la un sindicat care sa-i reprezinte doar pe ei
| 17.08.2010 | www.monitorulsv.ro |
Sindicatul National al Agentilor de Politie din Romania, organism infiintat in tara de aproximativ trei ani, cauta membri si in judetul Suceava, agentii din judet fiind invitati sa adere la sindicat, pentru a li se apara drepturile. ...
|
| Ziua Copilului - profesorii protesteaza in strada | 27.05.2010 |
Peste cinci mii de profesori vor iesi in strada pe 1 iunie 2010. Membrii Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) alaturi de cei din cadrul aliantei Sindicale Gh. Asachi, respectiv al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) au programat ...
|
| Politistii ieseni isi iau scaunele si calculatoarele acasa | 31.05.2010 |
Protest inedit al politistilor ieseni. Astazi, oamenii legii vor lasa birourile goale: isi vor lua scaunele si calculatoarele acasa. Pentru ca nu au voie sa faca greva, politistii ieseni vor recurge la alte forme de protest, cu respectarea legii in vigoare. ...
|
| |
| NORME METODOLOGICE PRIVIND ACORDAREA DE AJUTOARE FINACIARE
|
Sindicatul National al Agentilor de Politie acorda membrilor sai ajutoare financiare astfel:
• Ajutor pentru cheltuieli de inmormantare
• Ajutor pentru cazuri de vatamare corporala grava survenite in timpul si ca urmare a indeplinirii atributiilor de serviciu;
...
|
| |
|
|
 |
| |
|
|
|
| SALVATI POLITIA ROMANA! |
|
 |
|
|
|
|
| contact snap |
| |
Biroul Executiv Central S.N.A. P. Sediul Administrativ,
Str. Mihai Voda, nr.17, et.2 cam.201, Casa de Cultura a MAI, sector 5, Bucuresti
Telefon / Fax: (+40)- 21.3100414
Tel: (+40)- 021/3037080 int. 10133,10132
Mobil: 0723.200.699
E-mail: presedinte@snapromania.ro |
| |
|
|
| Parteneri snap |
| |
 |
| |
|
|
|